Ca fondatoare am făcut parte din generația cu cheia de gât. Mergeam singuri la școală, ne întorceam singuri acasă, ne încălzeam singuri mâncarea, ne făceam temele și apoi ieșeam la joacă până veneau părinții acasă.
Lucrurile stau cu totul altfel acum și nu iți mai vine să lași copilul singur. Tentațiile sunt mari, iar timpul petrecut la televizor sau pe internet sunt nocive pentru dezvoltarea copiilor din toate punctele de vedere.
Un after school este o opțiune pentru vremurile de azi.
KIDS ADVENTURE își dorește să fie soluția pentru părinți și copii deopotrivă.
Afterschool Kids Adventure se adresează în special copiilor din clasele 0-4 atât cei care au cursurile la scoală în prima parte, cât și a celor care învață în schimburi(before school).
Oferim un spațiu care să le fie a doua casă unde să crească și să se dezvolte armonios, să își descopere noi pasiuni, să aleagă ce le place.
Am gândit în detaliu fiecare necesitate a copiilor astfel că acordăm o mare importantă unui meniu zilnic sănătos și nutritiv într-o buna colaborare cu LILO GOOD FOOD.
Personalul KIDS ADVENTURE are o experiență de peste 7 ani în programele before&after school ce asigură
cadre didactice pentru efectuarea temelor și personal de supraveghere
dedicat implicat în activități și jocuri de socializare, instructive și
recreative.